Sunt pe o străduță îngustă care cotește brusc la stânga. E atât de îngustă că trotuarul e de o persoană. Din față vine o bătrânică cu păr alb ondulat și ochelari de vedere mov. Cobor de pe trotuar și o salut. Zâmbește politicos și-mi urează Buen Camino. De-ai ști, mămăiță, cât de buen e, de-ai ști ce urmează să fac.

Ajung în parcare, aflu că autobuzul e peste o oră jumate și că bodega asta nu vinde mâncare. Super, acu’ tre’ să mă întorc 1 km ca să mănânc.

*

Mă așez la o masă e 5:00 și încă n-am mâncat de prânz. De la bar vine o tipă creolă, în spatele ei e o fată cu o privirea cam pierdută. Nu mă prind dacă are un handicap sau doar se uită ea mai ciudat. Comand Menu del dia: supă de pește, ceva chorizo cu cartofi, cheese cake și vin roșu, pentru că „no vino, no camino”. Femeia creolă îi explică fetei ce să noteze – o fi în internship.

Fata se întoarce cu tacâmurile și cu vinul, le pune pe masă și primește observații de la bar, cred că le-a pus invers. I-aș zice că-s stângaci, că le-a pus bine, dar spaniola mea e muy pequena. Beau din vin și mă uit pe geam la alți călători. Oare e bine ce fac? Vine supa care se pare că-i de fructe de mare. Ce miroase așa? Hmm, poate mi se pare sau poate e de la mine, că am mers 35 km și m-a cam ars soarele.

Termin supa, vine chorizo-ul care e un cârnat explodat. Nu mi s-a părut, chiar miroase a ceva, și nu miroase de la mine, ci de la fata cu privire pierdută. Poate a alergat toată ziua pe la mese, plus frecat mese și podele sau ce o mai fi în fișa postului. În loc de scârbă, mi-e milă.

Mai beau niște vin, oare e bine ce fac? Așa îmi zice intuița, dar am zile când habar n-am dacă vorbește intuiția sau frica. Vine desertul – are o gelatină galbenă scârboasă. Gust și sting cu ultima gură de vin. Cer nota și las 1 euro bacșiș. Îi sclipesc ochii fetei și se uită după aprobare spre bar.

Pare că 1 euro aici înseamnă mai mult decât o sticlă de apă. În 150 km am văzut zeci de semne cu „Se vende” agățate de case. Unele așa de vechi că s-a decolorat numărul de telefon. Cine spanac să le cumpere? Că am trecut prin sate care păreau părăsite cu totul.

*

Plec împleticindu-mă spre stație, cred că exagerează localnicii cu atâta vin la meniul zilei. Încă nu-s sigur că fac bine ce fac, dar e un singur mod de a afla.

Ajung iar pe strada îngustă, prind din urmă o bătrânică tare lentă. Îmi amintește de mamaie, draga de ea a îmbătrânit de când am plecat la facultate. Sau deabia atunci am observat și eu. O depășesc și mă uit la ceas – 5:52, am timp.

Mă strigă cineva din spate – mă rog, nu mă strigă „Hei, Andrei”, că ar fi dubios. Mă întorc, mă uit la bătrânică, mă uit pe jos, mă uit iar la ea – n-am pierdut nimic, ce vrea de la mine? Mă uit mai bine – staaai așa, asta e mămăița cu ochelari mov, ne-am intersectat în același loc, doar că acum vine de la piață cu o sacoșă plină.

Râde colorat în timp ce o aștept pe trotuar. Îmi face semn că El camino e in direcția cealaltă. Da, da, știu, doar că yo camino a… Mi se pune un nod în gât. Spanc, îi zic, tre’ să-mi asum decizia. Yo camino a Barcelona. Ce? Regreso sau revero? Nu înțeleg, mi espagnol es mui pequena. Râde și pornim împreună, ea pe trotuar, eu pe marginea drumului.

Ce? Nu înțeleg, de ce zici Barcelona și îmi arăți genunchiul? Tu, ceva ceva, pequena, ceva ceva, Barcelona. Gândește, e ca la Activity, ce mimează mămăița? Ah, ea, copil în Barcelona, si, si yo comprendo. Și, ați studiat acolo? Păi și ce faceți aici? Cu toată familia? Hai că mă descurc admirabil spaniola mea învățată din Casa de Papel.

Mă uit la plasa ei galbenă din care iese o baghetă (de mâncat, nu de făcut magii). Necessito ajudar con la… și-i arăt spre celălat genunchi. Băbuța se uită la mine și-mi face semn că nu-i nevoie, dar se oprește un pic pe loc, se îndreaptă de spate și îmi zice solemnă „yo no soy de aqui, yo soy Catalana”.

Ajungem la o intersecție, mămăița îmi face semn că o ia la stânga. Îmi urează Buen Camino a Barcelona și traversează încet.

*

Sincronicități, coincidențe, întâmplări random? Toate la un loc? Care erau șansele să mă intersectez cu aceeași băbuță fix în același loc și băbuța să fie de la 900km, din orașul în care mă întreb dacă e ok că mă duc.

Până la urmă vedem ce suntem pregătiți să vedem. Azi am văzut multe câmpuri, multe dileme și o sacoșă galbenă în care mi-au încăput toate dubiile.