Stau pe o bancă de lemn vopsită alb, cu o foaie și un carnet, aștept să-mi vină rândul la donat sânge. Pereții sunt albi, ușa din fața mea e albă, tricoul meu e alb, zici că-i reclamă la deterge – pe ușă iese o tipă cu pulover albastru. Mă uit la ea, se uită la mine – de unde o știu?

Aluniță în colțul gurii ca Marilyn Monroe, ba nu, ca Audrey Hepburn. Audrey nici n-avea aluniță, tembelule. De unde o ști? Poate o confunzi. Poate seamănă cu cineva. Da, seamănă cu – cum o chema pe tipa aia de la Pussycat Dolls – Nicole Schnitzel-ceva-ceva. What the fuck, de ce știu cum o cheamă pe aia, dar pe tipa asta nu-mi amintesc nici măcar dacă o știu sau mi se pare?

Bună. Ăăă, da, eu sunt. Doar că eu nu te știu pe tine. Încântat. Ce buze mișto are, și alunița aia, zici că-i photoshopată. Haha, photosho-pată. Fuck cum a zis c-o cheamă?

Ah, ce drăguț, mulțumesc că ai citit-o. Cum ți s-a părut? Mersi mult, mă bucur. Ce petrecere? Andra? Care Andra? N-o chema Anca? Ce praf stau la reținut nume. Ăăă, da, nu știu, când e? Da, probabil ne vedem diseară. Bine, pa.

Hai că mi-am dat seama. Seamănă cu Audrey, dar are aluniță ca Marilyn, iar Nicole Schnitzel e un bug.

Ce vreau să zic e să donezi din când în când. Face bine la inimă. A mea, a ta, a altora.