Aseară am aflat că 07:07 e în top vânzări la Cărturești. Încă îmi dă cu virgulă, deși am făcut Mate-Info din gimnaziu până am terminat liceul.

Știam că se vinde bine în Cărturești Carusel, știam că mi-au suplimentat stocurile. Dar să ajung în același loc cu Manson, Michelle sau Freddie? Ce-am făcut de-am ajuns acolo?

Am muncit. Asta am făcut. Când publici independent tre’ să te gândești la toate și să te ocupi de toate. De la dat autografe și interviuri, la împachetat și cărat colete de 25-30kg la depozitul Cărturești. (E drept, nici nu mi-e comod să cer ajutorul).

Dar înainte de asta a fost despre a învăța, despre a observa.

Când m-am hotărât să transform jurnalul într-o carte, mi-am luat timp să observ ce îmi place și ce nu suport la scriitura altora. Și să-mi asum că e pur subiectiv, că orice aș alege o să supăr niște oameni și o să bucur alți oameni.

Bun, nu suport când cineva îmi descrie cum adie vântul într-un copac în care frunzele se mișcă lent, ca într-un dans al trecutului și viitorului, dar niciodată al prezentului. De ce nu suport asta? Că e plictisitor. De ce e plictisitor? Pentru că pot să-mi imaginez și singur dacă doar îmi zice „adie vântul”. Plus că-i metaforic de-mi dă pe nas.

Bun, nu vreau descrieri boring, atunci ce o să fac? O să le induc. O să te las să le ghicești, să ți le construiești tu cum simți și cum îți place. Eu doar îți dau schița, tabloul ți-l colorezi tu.

Ce nu mai suport? Dialogul. De ce? Că nu știu să scriu dialog și, dacă e prea lung, ajung să uit a cui e replica. Plus că-i ca și cum aș citi subtitrarea unui film. Boring af.

Bun, nu vreau dialog, atunci ce pot să fac? Avea Stanton o regulă într-un Ted Talk. Give people 2+2, don’t give them the answer. Let them find the answer. Ce-ar fi să auzi doar ce zic eu, fără să știi ce zice cealaltă persoană? Să deduci ce zice, ca atunci când auzi pe cineva vorbind la telefon în metrou și te prinzi pe parcurs despre ce-i vorba.

Și asta e doar o mică parte din „ingineria” din text, fără să intru în detalii despre cât și cum am muncit eu cu mine ca să pot să scriu sincer despre ce simțeam.

Altă parte din „inginerie” a fost să scot cartea. Am gândit și regândit campania de crowdfunding și lansarea până am ajuns la variantele pe care le-ai văzut. E și mult noroc/sincronicitate la mijloc, dar e și multă muncă și analiză și decizii luate cu asumarea că s-ar putea să nu iasă.

Dar uite că a ieșit. Și uite că, deși încă nu am băgat energie în PR, cartea are viața ei și ajunge în mâinile unor oameni care sigur nu-s prieteni sau prieteni de-ai prietenilor.