E 5:43, ajung în aeroport. Am ochii umflați după 3 ore de somn. În ghiozdan am numai lucruri care țin de cald: aparatul, role de film, agenda nouă de la DoR, tableta, biscuiți digestivi, foi A4 pentru scris intențiile pe 2019, un exemplar din 07:07. Cartea nu știu de ce am luat-o, că nu cunosc români în Oslo. Am luat-o așa, ca să fie.

Pe lângă mine trece un echipaj de la Wizz. Îmi vine în minte Georgiana. Ia să-i scriu. E 5:52, ce ai? Care-s șansele să fie în aeroport la ora asta? Lasă femeia să doarmă.

Cum ne-am cunoscut? N-avem niciun prieten comun, nici nu ne-am aruncat priviri în vreo cafenea, nici nu am fost la vreun curs de writing împreună. E femeie logodită, la casa ei.

Era iarnă, cu puțin timp înainte să plec în Silent Retreat (încă nu începusem să scriu la carte).

Zburam București – Cluj, foarte de dimineață, doar că viscolise toată noaptea și se decola cu întârzieri mari. După o oră de stat la sol așteptând decolarea, în avion se încing spiritele. Treaba escaladează până se ajunge la chemat poliția ca să dea jos pasageri. Pasageri care înjurau încontinuu o stewardesă, de parcă era vina ei că nu plecăm.

Am scris atunci o postare despre toată întâmplarea și, cum-necum, postarea a ajuns și la stewardesa despre care povesteam. Adică la Georgiana.

*
E 6:30, urc în avion. Am loc pe 4A, boierie. M-am prins eu că dacă îmi fac check-in-ul super târziu, de regulă prind loc în față. Posibil să fie totuși doar noroc chior.

Înaintez pe culoar și dau cu ochii de ea. Mijesc ochii, poate mi se pare, plus că văd în ceață la distanță. Poate nu-i ea, care ar fi șansele? O salut, văd cum mijește ochii și mă caută în “agenda internă”. Își amintește, îmi zâmbește și continuă să-i ajute pe pasagerii cu bagaje. Acum înțeleg unde trebuia să ajungă cartea luată “random” la mine.

Prima oară ne-am intersectat când închideam un cerc și mă pregăteam să deschid altul, din care a ieșit jurnalul. Oare acum ce mai urmează?

*
Și când credeam că asta a fost tot, ce să vezi: pe la jumatea zborului mă ridic să merg la baie. Cât aștept la coadă, îmi pică ochii pe cartea unei tipe. Mă uit mai atent, oare mi se pare? Nu, uite că are chiar și semnul de carte, sigur e cartea mea. Oare i-a dat Georgiana cartea unei pasagere? Nu cred, n-are cum, că nu i-am dat semn de carte. După ce ies de la baie descopăr că tipa e Alexandra , care da, citea 07:07.

Oslo, ce nume cu cercuri.