Ajung acasă pe la 23:45. Sunt treaz de la 5:30 și am mâncat o singură dată azi. Mă așez în pat și mă uit în gol – ce-am făcut? Am zeci de mesaje pe chat – oameni care îmi mulțumesc pentru seara asta. De ce îmi mulțumesc ei mie? N-ar trebui să fie invers? Ei mi-au dat 2-3 ore din timpul lor, ei au cumpărat cartea, eu doar… Eu doar ce?

Am un nod în gât – au venit vreo 200 de oameni la lansare și toți voiau îmbrățișări, mă felicitau și-mi mulțumeau. Ce-am făcut?

Am scris o carte, asta credeam că am făcut. M-am bâlbâit și am chițăit când am cântat, asta am făcut. M-am oprit la marginea plânsului în repetate rânduri, mi-au tremurat genunchii și mâinile, asta credeam că am făcut. Dar voi ați văzut altceva, se pare.

Eu sunt Andrei și aseară am lansat o carte. Și n-a ieșit perfect, cum îmi imaginam acum o lună, dar voi n-ați văzut asta, voi ați văzut altceva, ce speram să nu se vadă.

47298340_1987408574639451_5569802692844322816_o

Când am luat pauză m-am uitat un pic în sală – grupulețe de oameni vorbind, oameni care miroseau mirodeniile din Asia, oameni care se uitau la poveștile și pozele de pe pereți, oameni care mâncau prăjitură cu chili, oameni care făceau coadă la Masala Chai.

Nu știu dacă aseară am lansat o carte. Pare că e mai mult de atât. Că am zis sau am fost într-un anume fel și asta a atins ceva în voi. Că m-am bâlbâit și am vorbit în rom-gleză, dar voi ați văzut vulnerabilitatea din spate și ați primit-o cu inimile deschise.

E înfricoșător să fii vulnerabil când te văd 200 de oameni și două rânduri sunt ocupate de rude. Mi-au tremurat genunchii până la final, dar m-am simțit în siguranță cu voi. M-am simțit iubit și acceptat și primit cu brațele deschise. Și dacă deschidem destul de tare brațele, cred că se deschide și sufletul, ca o ușă.

Anul trecut pe 6 decembrie zburam pentru prima oară cu parapanta, undeva în Nepal. Anul ăsta Moșu’ mi-a adus 200 de oameni în ghete.

Mulțumesc fiecăruia dintre voi 💛

47463262_1987408561306119_5752050241251573760_o