Azi e despre „nu se poate” și D-l Goe.

Acum o lună mă gândeam cum spanac o să fac rost de bani și mi-a venit o idee: sunt anumite branduri pe care le menționez în carte ca „daily travel routine” – un sistem alternativ de banking, un site de căutat biletele de avion, unul de asigurări medicale și alții.

„Hai să le dau un mail și să le zic despre carte și despre cât de mișto ar fi să susțină tipărirea”. Zis și făcut.

Unii n-au răspuns, alții doar au dat cu seen, alții mi-au răspuns super încântați de idee, dar cu părere de rău că nu mai au buget pe anul ăsta. Am sperat și am visat la super parteneriate, dar uite că „nu se poate”.

Ce să fac? Copilul din mine zice că nu-i corect, că se cheltuie jdemii de euro pe flyere, că lumea e nedreaptă, că, că, că. Adultul (if there’s any) s-a uitat un pic în gol și a zis că asta e, căutăm altă soluție, poate o să meargă ideea venită de la Ema cu crowdfundingul.

Îmi iau un weekend să fac research, compar platforme, citesc articolele celor care au avut succes și ale ălora care au dat fail. Indiegogo pare cel mai ok, are un comision cumulat de vreo 10%, dar e și cel mai credibil.

Hai să încerc, la o adică nu mă costă nimic (financiar), doar cojones să am să public campania. Scriu și rescriu două zile toate textele, fac grafica, cer feedback, modific, dau post.

Aș fi putut să mă opresc la „nu se poate”. Și am fost la un pas să fac asta, doar că am un copil zbuciumat în mine care nu acceptă reguli doar pentru că „așa e normal”. Normal pentru cine? Normalul cui? În Thailanda e alt normal, iar în India normalul din România nici măcar n-are sens.

Când lucram la Bookster mi-a zis o colegă că-s ca D-l Goe, că „eu vreau să vie, de ce nu vine?”. Doar că uneori tre’ să-mi construiesc singur și trenul și gara. Noroc că am alături vreo 200 de oameni care vor să meargă cu mine în călătorie 

Am rezervat Mezaninul pentru 5 decembrie – ca să ai ce pune în ghete pe 6 dimineața. Am o grămadă de idei și pentru lansare și, la cum a decurs cartea, sigur o să iasă fain, dar diferit de cum îmi imaginez acum.

Între timp trenul a ajuns la $3.300 și mai are 24 de ore până ajunge la cap de linie. Încă mai ai timp să-ți iei bilet https://igg.me/at/0707/

🚂 Tu – tuu – tuuuu