Îmi tremură mâinile pe tastatură. Mă uit în urmă și încă mi se pare ireal că am făcut asta. Mi-e teamă, un pic rușine și trag de timp încercând să zic că am scris o carte.

Ce-o să zică lumea? Ce-o să zică mama când o să citească unele capitole? Ce o să zică fosta? Că am scris din inimă și o să vadă toți ce am gândit, ce am simțit, când mi-a fost frică și am fugit.

Și mai ales, cum să le cer oamenilor bani ca să o public? Mi-e rușine. Dar îmi e și drag și am și fluturi în stomac. Un an de zile am scris și rescris la carte, weekend după weekend. Am vrut să renunț de trei ori, dar ceva din stomac îmi zicea să am răbdare, să am încredere, că o să-i dau de cap.

Probabil n-o să dorm de emoții înainte să iasă de la tipar și o să-mi tremure mâinile pe carte când o să merg „la maternitate”.

Am avut un vis un pic nebun și m-am ținut de el doi ani de zile, iar acum mă bâlbâi un pic.

Sunt Andrei și am scris o carte – 07:07. Și am nevoie de susținerea ta ca s-o trimit la tipar.

O să-mi vină să dau refresh din 5 în 5 secunde, dar ceva din piept îmi zice că o să fie bine. Că oamenii sunt încă frumoși, dacă ai timp și curaj să-i descoși.