4 octombrie 2017
Stau la coadă la check-in – destinația New Delhi. Am în mână pașaportul și o foaie de la ambasadă. Îi zâmbesc tipei de la ghișeu, îmi cere actele, i le dau, se uită la mine, se uită la foaie, se uită iar la mine. Cum adică n-am viză, foaia aia e viza electronică. Cum să nu fie? Ce mail? Da, am primit-o pe mail, cum să nu fie bună?

Îmi dă foaia, o citesc – confirmarea că am primit viza. Am printat o chitanță generată automat. Păi și viza unde era? Că ăsta era singurul document de pe mail. Ce link?

Long story short, tipa de la ghișeu a sunat un coleg să-mi printeze foaia forwardată de pe telefon pe mailul lor intern. Oamenii sunt încă frumoși. În cazul ăsta, românii.

*
Ajung în India, mă intersectez 2 zile cu Desirée, apoi plec spre sud cu un autobuz ca ăsta din poză. Intru în vorbă cu un indian de vârsta mea și după juma’ de oră de povestit mă invită la el acasă. Ce să fac? Autobuzul meu are întârziere și o să ratez autobuzul de legătură. Merg cu el – îl cheamă Mane și doarme cu părinții lui în 2 oficii de spital. N-au duș – au găleți și un castron cu care torni pe tine.

Mama lui Mane ne îndoapă cu mâncare indiană, Mane îmi arată diplomele lui de la concursurile de aeronautică. Omul a ieșit pe locul 3 în India la concursul de construit și operat drone (locul 3 dintr-o populație de 1 miliard).

De dimineață îi întreb cât mă costă tot ospățul și dormitul la ei. Iau foc și el și maică-sa. „You are my friend, we don’t ask for money from friends”. Oamenii sunt încă frumoși. În cazul ăsta, indienii. Și-n multe alte cazuri.

4 octombrie 2018
Acum o săptămână am terminat de corectat cartea. 325 de pagini – unele amuzante, altele deloc, unele cu panici, altele cu pâinici. Încă mă trec fiori când citesc începutul, deși a trecut un an jumate de atunci – cât de pierdut eram și ce ceață aveam pe ochi.

Azi am dat mailuri la tipografii – să văd cât ar costa să-mi printez singur cartea. I-am scris lu’ Ema s-o întreb cum e cu campaniile de crowdfunding. One way or another, I’ll do this.

Săptămâna viitoare o să vorbesc cu oameni din edituri, să văd cum stă treaba și acolo. Intuiesc că de Crăciun o s-o găsești pe rafturi – sub aripa unei edituri sau pe aripi proprii. Rămâne de văzut.

Dacă știi oameni mișto în edituri, dă-mi un semn. Dacă știi oameni mișto în tipografii, dă-mi un semn. There’s a book ready to be born and it needs the right place.