I
Stau pe bagajul de mână lângă Belt 19. Nu aștept niciun bagaj, dar nu-s în stare să merg. Încă tremur, deși acum e totul bine.

După toată faza cu alergatul prin aeroport, ajung în Bangkok, dar ceva îmi zice că ziua mea nu s-a terminat. Îmi păstrez calmul, ce poate să mai meargă prost? Primul formular de viză e completat, am bani pe ambele carduri, am dovada că ies din Thailanda în mai puțin de 14 zile, o să fie bine.

Cobor din avion, merg pe un culoar interminabil până ajung la indicatoarele cu Visa on Arrival. Mă uit în jur – schimburi valutare pe stânga și pe dreapta. Hello, ATM? No no, ATM, withdraw money.

No, not exchange, withdraw, card, you know? Mimez un card, se uită cruciș la mine. ATM only outside. Cum adică only outside? Îmi tre’ viză ca să go outside și viza costă 2200 baht.

II
Simt că încep să-mi vâjâie urechile. Completez formularul 2 tremurând, nu-s în stare să fac S-ul ca lumea. Ce mă fac? Poate pot să plătesc cu cardul, poate au totuși POS. Poate…

Mă așez la coadă, ceva îmi zice că o să fie nasol de data asta. Mă uit în jur după ajutor ca atunci când era să mă înec într-o piscină la 12 ani. În momente ca ăla nu poți să strigi sau să faci semne, că nu poți să respiri. În jurul meu sunt numa’ indieni la 50-60 de ani, niciunul nu pare prietenos. Fuck, am pus-o, am pus-o grav.

III
Apare o tanti cu față de secretară acră – controlează pașapoarte și formulare. Îmi vine rândul, simt cum îmi urcă tot sângele în cap, nu ca să-mi oxigeneze tărtăcuța, ci ca să-mi facă din tâmple tobe. Mă ia cu amețeală. So – sorry, I don – don’t have cash. Can I pa – no, I don’t have exchange, I ha – no, I only have card.

Se uită la mine ca la un cretin, înghit în sec, mă uit la ea ca la ultima salvare. Îmi zice să mă împrumut. La cine, tanti? Nu vezi că-s singur? Scanează grupul și-mi arată doi indieni mai tineri, un pic mai în față.

IV
Mă strecor lângă ei – so – sorry, do you – I don’t have cash and I can give you money back after visa but – no, I don’t have euros, on – only on card, I give you after visa, ple – please. Îmi vine să plâng când zic please. Mă abțin. Hai că o să – o să fie bine, cumva, nu plânge acu’. Tipu are rucsac de fotograf și schimbă priviri cu tipa. El nu prea mă place, ea vede copilul speriat din mine și i se face milă.

Wha – what do you mean you don – don’t know if you have enough to – to borrow? Ok, ok, you tell me – ok, ok, I wait behind you, ok? Tipa îmi aruncă o privire de milă, îi aruncă lui o privire, înaintează cu coada.

Ne apropiem de ghișeu, am inima în gât, îmi târăsc bagajul de mână, că nu-s în stare să-l car deși are doar 8kg. N-o să mă ajute tipu’ ăla, l-am văzut după cum se uită la mine. Fuck, se învârte camera cu mine.

V
Mai am 2 oameni în față. Indianul fotograf s-a mutat la altă coadă, îmi vine rândul, mă dau la o parte. Respir adânc – păstrează-ți calmul, o să – o să se rezolve cumva, o să – o să fie bine. Mă uit la coada din spate, numai indieni la 40-50 de ani, niciun turist european, nimic. Nici nu știu dacă îmi crește pulsul sau dacă-l mai am. Mă simt ca o cârpă.

Indianul și indianca termină de plătit, încerc să mă prind câți bani mai are în mână. Trece pe lângă mine – mă simt ca la primul refuz în dragoste, dar mă cac pe ea de traumă și mă duc după ei. Hi, sorry, can you – can you help me? How much do you have left? Yes, but how much, maybe you have 2200. Tipa se uită în podea, pleacă. Îmi vine să plâng.

VI
Mă dau la o parte de la coadă, stau în lateral. Apar de niciunde doi turiști fix la ghișeul meu. El pare arab, ea blondă cu ochi albaștri. Aștept să plătească apoi mă duc la tip – sorry, do – do you have 2200 baht more? I only ha – have on ca –. Ok, sorry, thank you.

Nu-mi mai simt mânile. Am gura uscată, nu mai pot să înghit în sec. Mă uit la toți oamenii care-s la ghișee. Văd un tip mai tânăr în cămașă verde. Pare că mai are bani în mână. Hi, can you – can you help me? I have all money on – on card and no ex – exchange. Ok, I wait, thank you.

Tipul se duce la următoarea coadă unde se așteaptă pașapoartele cu vize. Îl văd căutând în portofel. Scoate niște bani, simt că-mi mai revine un pic vlaga. Se întoarce cu bani în mână. Ce? Are 2100. Fuck, hai că e ok, oi găsi eu pe cineva cu 100 de baht în plus (12 lei).

VII
Mă duc la ghișeu, un indian tocmai ia restul 300 rupii. Hello, sir, can you borrow me 100? I pay you after we go ou – îmi zâmbește cu dispreț și pleacă. Pentru un moment îmi dau seama ce penibil sunt – cerșesc în aeroport, la coadă la viză. Scutur din cap, nu-i momentul, nu pot să mă gândesc la penibil acu’.

Următorul indian dă pașaportul și 2500 baht. A auzit deja povestea, dar i-o zic și lui. Mă oprește la jumatea propoziției și-mi întinde 100 baht, apoi pleacă la coadă la ridicat pașaportul. Strig la el, că îi dau banii când ieșim, nu-mi răspunde. Să-l rețin, că-i greu să-i diferențiezi, are cămașă roz cu pătrățele albe. Roz cu alb, roz cu alb.

Îmi vine rândul, întind pașaportul și banii, văd în ceață. Te rog, zi-mi că-s 2200, te rog, te rog. Îmi dă un număr de ordine și-mi zice să mă duc la codă la pașapoarte. Nu-mi mai simt corpul, mă minunez că știu să merg pe pilot automat, că pe interior sunt o cârpă. Îmi vine să icnesc ca atunci când plâng(eam) în hohote. Mă abțin.

La coadă îi găsesc pe amândoi indienii într-o mare de alți indieni. Dar ai mei parcă strălucesc un pic. Dau din cap și le zic la fiecare în parte că m-au salvat. Când zic „saved” mi se umezesc ochii. Am ajuns în Thailanda ca să povestesc tot despre cât de buni sunt indienii cu mine și cum mă salvează din situații care par fără soluție.

VIII
Îmi vin în minte episoadele de acum 8-9 luni, cum am dormit la familia lui Mane, în spital sau cum am primit ceai pe marginea străzii.

Poate e un semn că a venit momentul să termin cartea, că mi-au mai rămas de editat poveștile din India. Cineva acolo sus sigur mă iubește și mai cred că acum dă din cap în lateral ca indienii.