Aștept tramvaiul în stație la Poli. E cald de mi-e silă să mă ating eu pe mine, ce să mai zic de stat în înghesuială. Dar azi am noroc, vine repede 10-le. Așa să-mi meargă toată ziua.

Urc—ce bine că e lejer—doar 2-3 oameni în picioare, nimic neobișnuit. Validez călătoria în timp ce o tăntică vorbește la mobil probabil cu o altă tăntică, adică aproape urlă. Schimb o privire cu tipa de lângă mine—bătrânii ăștia.

Ajungem la Grozăvești și urcă el, masculul alfa—tricou roșu mulat cu scris mare pe pectoralii cândva duși la sală. Are început de burtă și părul dat cu gel. E băiat fin, are cioc și papuci de care găsești la Obor, din imitație de piele de cur de cangur. Pantaloni trei sferturi de blug și o curea de mușama. Stil, tati, stil.

Se tot foiește, nu mi-e clar care-i problema lui, cred că e din ăla cu emoții reprimate, care deabia așteaptă să se ia la ceartă pe motiv că „ce te uiți, bă?”. Se duce în față la vatman, apoi se întoarce. N-are ce să-mi fure, că portofelul e în ghiozdan și ghiozdanul la picioare.

Îi arunc o privire scurtă în timp ce mă fac că mă uit prin tramvai. Ce cioc are—băiat fin, nu altceva. Trece prin spatele meu și îl abordează pe adolescentul de pe scaun. Dau volumul mai încet în căști, să aud de ce se ia de el. A și găsit de cine să se ia, puștiul e firav și are mutră blândă, nu cred că ar riposta—victimă clară. Nu aud ce-i zice, dar aud un „te rog” și apoi văd că băiatul cu cioc arată spre mijlocul tramvaiului.

Îl trimite pe puști la mijlocul tramvaiului sau ce filme are? Vrea s-o dea parte-n parte la mijloc, ca pe ringul de dans? Adolescentul se întoarce nedumerit și atunci aud un „haideți, doamnă aici”.

Care doamnă? Mă uit mai bine—la mijlocul tramvaiului o tipă stă proptită de bară și—are cârje. „Haideți doamnă, cum să stați așa, vă lasă băiatu’ în locu’ lui”. Mă uit la băiatu’ fin ca la primul calculator pe care l-am avut și—nu înțeleg nimic. Adică înțeleg, dar refuz. Sigur e un twist, sigur e o mârlănie la mijloc.

Tipa cu cârje dă să pornească spre noi, tramvaiul cotește, tipa se dezechilibrează, băiatu’ fin îi sare în ajutor și îi întinde o mână cândva mearsă la sală. Puștiul se ridică, tipa se așează și-i mulțumește scurt lu’ băiatu’ fin. Băiatu’ fin îi zice „păi se poate, doamnă?”, după care îi arată puștiului un thumbs up și-i zice „mulțumesc mult”, de parcă i-a cedat lui locul.

Îl văd că-i fericit, aruncă o privire scurtă în jur, să vadă dacă l-a observat cineva. Băiatu’, să știi că eu te-am observat și ți-aș fi mulțumit și eu, dar încă îmi dă cu bluescreen scena asta.

Asta îmi amintește că oamenii sunt încă frumoși dacă ai timp și curaj să-i ______ https://poevie.ro/2017/07/29/om-vedea/