Ieri pe la prânz am avut avion spre Varșovia, la un workshop de educație non-formală. Who’s the cool guy travelling twice in the same month? Ca să înțelegi cam cât eram de entuziasmat, mi-am făcut bagajul de joi. Tot de joi a început să mă doară… vârful nasului. Am zis că poate m-am lovit la nas în somn, sau îmi iese vreun coș de unicorn, nu i-am dat prea multă importanță.

Vineri am lucrat un pic din oraș și apoi am plecat la bunici la țară, cu tot cu bagajul pentru Polonia. Nasul mă durea și mai tare și se și înroșise. Intuiam ce am, dar am zis să nu-mi fac filme aiurea, că poate mi se pare. Mi-am luat totuși o cremă cu antibiotic, preventiv.

Se face sâmbătă și mă trezesc cu nas umflat ca de clovn, cu juma de buză amorțită și cu dureri de cap. Na, joac-o p-asta. Mă duc la soră-mea (care-i la medicină) și-i zic că cred că îmi iese ceva pe nas, iar ea mă liniștește zicându-mi că SIGUR îmi iese ceva pe nas. Cum urma să mă duc așa la workshop cu un nas din care în 2-3 zile vor curge chestii deloc inspiraționale?

În primă fază m-am ofticat că o să arăt ca naiba, intuiam că n-o să-mi treacă miraculos în 2 zile. Mi-am urât nasul, fața, organismul, momentul care a picat fix aiurea. Faptul că mi-a ieșit pe nas și nu pe picior sau într-o zonă mai ușor de ascuns.

Duminică mi-a fost clar că n-o să urc în avion. M-am ofticat din nou. Cum să-i anunț pe oamenii ăia cu 1 zi înainte că eu nu mai vin? Pe de altă parte e prea periculos (zice soră-mea) și tre’ mers la doctor pentru analize și tratament. M-am ofticat rău și am plâns. Bine, am plâns pentru că îmi curăța infecția și durea de numa-numa.

Cum nu puteam să-mi bag nasul în prea multe, am stat și am cugetat un pic… De ce fix acum? De ce în felul ăsta deloc estetic și super durerors? De ce eu? N-am ajuns la nicio concluzie inspirațională, dar poate era cazul să stau un pic locului.

Pentru cum sunt eu ca om, a sta locului e ceva tare bizar. Dacă nu lucrez la 2 proiecte în paralel + Poevie + Jurnalul de călătorie, parcă simt că pierd timpul și că nu-mi folosesc puterea creativă. Și dacă nu lucrez la ele, măcar mă gândesc la ele. Și dacă nu mă gândesc la ele, călătoresc și mă gândesc la altele. Oricum ar fi, fac ceva.

Weekendul ăsta n-am făcut nimic. Am încercat, m-am apucat voinicește de una-alta, dar n-am putut să mă concentrez. Am stat în pat și m-am uitat la tot sezonul Abstract: The Art of Design. N-am scris poevii, n-am creat campanii, n-am editat la jurnal, n-am lucrat la niciun element grafic.

Ce mi se pare amuzanto-ironic e că joi seară vorbeam cu Violeta despre cât de mult îmi place „Drag de corp” al ei. Că are un ceva, că îți transmite ceva. Joac-o p-asta cu „drag de corp” când ai infecție care-ți borșește pe nas. Fii pre-zen-t și pozitiv când auzi „antibiotic” și „biopsie”.

Ce pot să zic ca să fie inspirațional? Că toate se întâmplă cu un scop? Și că dacă ții prea multe în tine, într-o zi o să se spargă buba? Că o ușă închisă e de fapt un semn al universului că altă ușă deschisă te așteaptă altundeva? Ce-i drept mă așteaptă o ușă deschisă la medic.

(am vrut să pun o poză cu mine, dar „vulnerabil” nu rimează cu „marți”)