M-am născut în iulie și sunt Rac. Îmi place culoarea vișiniu și mai ales să stau acasă, unde miroase a plăcintă de mere și e mereu cald.

Dar într-o zi m-am trezit dus cu forța la prima ambasadă, la unii coioși cu steag cu stele și dungi. Acolo mi-au făcut primul tatuaj, noroc că era semi-permanent și ținea doar un an.

Apoi am crezut că scap și că mă întorc la casa cu plăcinte, dar m-am trezit luat la verificat la vamă din “Mă rog”. Am zis că poate scap după asta… M-am rugat la toate cristalele, la cele 2 ceasuri și la cablurile cu care împărțeam sertarul din casa cu plăcintă.

Apoi m-am trezit tatuat iar și îmbarcat, vai mama mea, spre o țară unde nucile de cocos pică precum meteoriții. Și de acolo totul s-a dus de râpă. Ce sertar? Ce plăcinte? Ce ceasuri cu tic-tac-tic-tac? Ce liniște?

Am fost dat drept garanție pentru scutere, am fost ținut în pungi etanșe ca ultimul sandwish, am fost cărat în borsete, am fost scanat de zeci de ori la cazare. Am fost strivit și îndoit când m-a uitat 3h în pantaloni în buzunarul de la spate într-un zbor spre “Tai n-am da”. Am fost cel mai valoros obiect din bagajul lui. Și spre deosebire de prosoape, pe mine nu mă uita prin hosteluri.

De la un punct încolo n-am mai sperat să se schimbe ceva. Poate până la urmă nu eram rac, poate eram altceva, vreo zodie fără casă și fără dor de mirosul de plăcintă.

Poate societatea m-a făcut să mă conformez și să-mi schimb vizele mari pe vise mai mici, să cred că un city break de 48h e înseamnă mai mult decât un zbor de 8h. Poate eu nu eram rac, poate locul meu era într-un buzunar de hanorac, pe cine știe ce vârf sau pe cine știe ce lac.

Am început să zâmbesc când primeam tatuaje noi, unele triunghiulare, altele rotunde, altele scrise de mână. Fiecare cu culoarea și povestea lui, dar n-o să stau să ți le zic pe toate, că-i un subiect delicat… Că…

29342367_1653731728007139_9117490729252290560_n

Eu m-am născut în Iulie 2013 și aveam 32 de file albe la naștere. Acum am 20 de perechi de tatuaje de la intrări și ieșiri. Și mi-e ciudă de mi se întinde tușul, că mai aveam 3 luni de viață și pe puțin 10 pagini libere de tatuat.

Și el ce-a făcut? M-a înlocuit cu altul mai nou, cu litere mai aurii, acum, când am prins și eu gustul aventurii. Ce, eu n-am avut litere aurii? N-am fost și eu așa perfect? Pentru coperta jerpelită merit să mor? Dar ce-s eu? Profil de Tinder, să mă judece după cum arăt?

Mai aveam 3 luni, 3 luni de aventuri și el m-a anulat. Mi-a ciuntit poza și acum o să mă arunce într-un sertar, dar nici măcar n-o să fie în ăla cu ceasurile. Nu, o să mă arunce mai jos, în ăla cu albumul foto și diplomele de la Cangurul.

O să mă mai scoată de acolo doar de vreun Crăciun sau după vreo despărțire. Sau, și mai rău, ca să se dea mare la vreo puicuță. Mai aveam 3 luni, 3 luni de “hello, tourist visa”, 3 luni de “cheap scooter, my friend, only with passport”. 3 luni de “need passport for hostel copy”.

Lasă, tu, auritule, că și tu o să pățești la fel. O să se bucure de tine până îți apar primele riduri și apoi o să te schimbe. Ascultă la mine, că știu ce zic. O să te umple de vize și o să îți dea speranțe până într-o zi…

Și câte vize frumoase aveam împreună.