Azi pe la 11:00
în M60
te-ai așezat
la masa cu ghiveci.

Ne-am privit timp de o
milisecundă.
aveai ochi de cărbune
și-o privire profundă.

Aș fi vrut să mă mut
lângă tine la masă,
dar m-am fâstâcit
și-am zis „mai bine lasă”.

Ne-am mai privit
încă o dată:
îmbrăcată în negru,
te vedeam colorată.

Am zis „stau cuminte,
că poate mi se pare”,
dar ne intersectam
în continuare.

M-aș fi mutat
lângă tine un pic,
dar cum să fac asta?!
Și ce să îți zic?!

Ne-am mai privit
o secundă jumate,
dar jur c-a durat
o eternitate.

M-am gândit să îți zic
„hai la cafea”,
dar era stupid,
aveai una deja.

Și m-am panicat
când te-ai ridicat…
Ce să fac ca să nu
mă fac de căcat?

Ne-am mai privit
o ultimă oară,
a durat cât o iarnă
și o primăvară.

Eu încă mai tremur
de ciudă, să știi,
că ai plecat
în loc să vii.