Ajungem la taraba unui tataie cu fular mov și o las pe Havi să vorbească, că eu nu prea am cum. Tătăiță n-are Tiger Balm, dar găsim la farmacie „înainte și la dreapta”. Tătăiță îi face semn spre taraba lui. Ce amestec de plante? A, vrea să-mi facă un ceai pentru răceală. Nu, mersi, vreau Tiger Balm acum, poate mai încolo beau și ceai.

La farmacie e coadă, un singur șef de magazin și patru ajutoare care așteaptă comenzi precum ogarii de vânătoare. Farmacistul e obosit, frustrat, aruncă pastilele spre clienți, bombăne, trântește sertarul cu bani. După 5 minute ne vine rândul și cumpărăm un Tiger Balm care costă 2 lei. Ne recomandă și un sirop de tuse, dar îi refuz leacul vestic. Sigur tătăiță cu ceaiul lui poate să mă „doftoricească” mai bine și mai natural.

Ne întoarcem la taraba cu ceai, mă ustură așa tare în gât, încât mă înec. Ce puternic? A, ceaiul, da, da, mă doare rău. Ne așezăm pe scaunele de plastic din fața magazinului lui. Lângă noi e un cuplu de indieni – el e rotofei și poartă cască de motocicletă și geacă de fâș, ea are un fular asortat cu blugii, fiecare cu câte un pahar de Masala Chai. Amândoi înmoaie biscuiți în ceai, mă înmoi de drag și cred că mă holbez un pic prea evident la ei, că își șoptesc ceva.

Tătăiță ia lapte dintr-un lighean și îl amestecă într-o cratiță deformată. Ca un bucătar care nu-și dezvăluie rețetele, deschide pe rând patru cutii de metal din care ia câte o măsură de cine-știe-ce-plante. Adaugă și o lingură de zahăr, după care strigă ceva în spate. Din casă apare o mămăiță înfofolită într-un șal gros albastru, ușor cocoșată, cu o pungă cu zahăr.

Porumbeii indieni au terminat și pachetul de biscuiți și ceaiul, se ridică, plătesc și pleacă – el în față, ea pe-o parte, în spate. Între timp e gata și ceaiul meu. Sper să funcționeze amestecul lui secret.

Iau prima gură, nu simt nici dacă-i cald, nici dacă-i iute, așa că iau și a doua gură. Havi face ochii mari și mă întreabă dacă nu cumva frige. La a treia gură simt o înțepătură vagă, undeva în străfundul gâtului. Mai iau o gură și simt cum mă transform în dragon, pregătit să pârjolesc gunoaiele strânse la colțul străzii.

Ullu, acum sunt mai bine, mă lași să te pup? Ce? Haha, da, uite aici permisiunea de la ambasadă, alături de decretul președintelui – sunt valabile încă 5, 4, 3, 2, 1. Mi-ești tare dragă și mi-e ciudă că tre’ să mă vezi așa. Da, ai dreptate, nu m-am gândit la asta, da, mi-am făcut așteptări.

Are dreptate, de data asta am venit cu așteptări – voiam să fie frumos, să ne despărțim ca-n filme, să ne curgă lacrimile la final. Iar mie îmi curg mucii. Ce fel de despărțire e asta? Și când m-am atașat de celălalt scenariu? Poate ar fi mai bine să mă bucur de ce am acum și să mă detașez de ce visam.

Tătăițul mustăcește stând în poziție de yoga cu mămăița lui lângă – se uită la mine ca la un film exotic cu proști. Ceaiul lui chiar desfundă tot, că acum am o cascadă urlătoare la nas. Usturimea din gât parcă dă semne că ar ceda. Termin ceaiul, mă duc să plătesc. Mă uit la tătăiță și la mămăița lui și mă întreb dacă-s fericiți, dacă se iubesc, dacă s-au iubit vreodată.