E 6:30, luni dimineață – ieri m-am înscris la un curs mai atipic. În curtea școlii fac cunoștință cu Rose, Hedda și cu Amman – un prof mic de statură, mustăcios și pus pe șotii.

Amman amestecă ceva într-o găleată de plastic, ca cele cu care ducea mamaie apă la vaci când eram mic. Mă apropii de el și-mi zâmbește zicând că ne prepară ceva bun – adică amestecă sare cu apă călâie. Ce face cu apa? Face bine la stomac apa sărată sau de ce? Pe toată? Adică bem aproape 2 litri fiecare?

Punem cănile de tablă la gură, ne uităm unii la alții și Amman miroase îndoiala din noi. Cum adică să bem repede că doar așa funcționează? Cum să-ți dăm apa înapoi mai încolo? Ce să-ți dau, amice, nu e totul inclus în banii ăia mulți? Sunt un pic nervos – e plin de țânțari și-s în pantaloni scurți.

Un litru jumătate mai târziu Amman ne zice cu un rânjet să mergem după el. Ne ducem lângă un maldăr de frunze unde parcă-s și mai mulți țânțari. Amman se crăcănează un pic, se apleacă și bagă două degete pe gât. Două secunde mai târziu suntem cu toții martorii unei fântâni arteziene umane. După vreo trei vărsături se șterge la gură și ne face semn că-i rândul nostru.

Ce să-i fac? N-am băgat niciodată degetele pe gât și ultima oară am dat la boboci după un majorat cu prea mult vin de țară. Mă aplec, pun o mână pe burtă, bag două degete în gură, trag aer în piept – nimic. Mai încerc o dată, apăs cu degetele limba – mă pufnește râsul. Nu știam că pot să mă gâdil la limbă.

În stânga mea, Rose e fântână arteziană. Mă uit la ea ca să fur meserie – nu e nimic scârbos pentru că nimeni n-a luat micul dejun – e doar apă. Amman vede că trag chiulul și-mi zice că n-am băut destul, să mai bag două căni. Zici că suntem la armată și mi-ai mai dat zece flotări.

Beau încă două căni, simt cum mi-au ajuns cotele Dunării până în gât, așa că mă crăcănez, mă aplec, plesnesc doi țânțari, bag degetele pe gât – Rose a terminat deja. Amman vede că habar n-am ce să fac cu degetele și-mi arată că nu tre’ doar să le bag în gură, ci să le mișc într-un mod cel puțin pervers.

Bag degetele pe gât, Amman îmi zice „mai adânc”, îmi vin prostii în gând, dar îl ascult. Ce lungă e limba – și ce ciudat coboară dintr-o dată, ce moale e – pe fundalul minții aud “Cry me a river” în timp ce apa țâșnește din mine. Termin după trei ture, mă uit la Rose și la Hedda, ambele răvășite. Acum suntem frați de apă sărată.

Nu ne dă prea mult răgaz și ne înmânează câte o mini-stropitoare și un fir de cauciuc portocaliu, care arată ca un șerpișor. Acum vom curăța nasul – am deja niște scenarii de filme horror cu cele două obiecte.

Amman ne întreabă pe un ton serios dacă avem operații la nas sau tensiunea crescută. Ca un tocilar îi zic că am deviație de sept și că nu prea folosesc nasul pentru respirație. Râde.

Se așează pe vine ca pe o oliță și își dă capul pe spate, deschide gura larg, ia șerpișorul și începe să-l bage pe nara stângă. Mă trec fiori de durere doar uitându-mă. Mă aștept să se oprească la un moment dat, dar nu dă semne. Clar i-a ajuns în stomac sau în creier, nu are cum să îl îndese, undeva s-a dus.

Amman bagă două degete pe gât – e dus cu capul, sau cu nasul, că scoate șerpișorul pe gură. Arată ca oamenii din Cartea Recordurilor. Două minute mai târziu mă chinui să bag șerpișorul pe nas. Ceva din mine zice că-s tâmpit și încearcă să opună rezistență, dar șerpișorul e șiret și lunecos și cum îl îndes, mă gâdilă ceva în gât.

Bag două degete pe gât – nimic. Mai îndes un pic șerpișorul până îmi zice Amman să mă opresc că e prea mult. Bag iar degetele, și mai adânc, atât de adânc că îmi ating gâtul – mă înec, scot degetele, tușesc. Amman ne face semn să ne calmăm, că toți căutăm ca disperații.

Bag degetele din nou, îl găsesc, dar e prea lunecos și nu pot să-l prind. Iar mă înec. Nu știam că am atâtea texturi în gură, nu m-am gândit niciodată la asta. Găsesc șerpișorul, îl înșfac și-i scot capul din vizuină, lăsând coada să atârne pe nas. Trag de ambele capete în timp ce plâng. Nu plâng de durere, nici de fericire. Corpul meu crede că am ceva în nas și apasă toate butoanele de alarmă, doar-doar m-oi opri. Pot să mă angajez la circ acum.

Și ca să fie treaba treabă, Amman mă felicită și-mi dă ceva mai ușor de făcut. Mă pune să stau cu capul înclinat pe o parte, îmi bagă mini-stropitoarea plină cu apă în nara stângă. Așa, și acum? Cum să deschid gura? O să mă înec. Ești sigur? Deschid gura, aștept o secundă – nimic – îmi iese toată apa pe nara dreaptă. Nu înțeleg de ce nu-mi curge în gură. Acum sigur pot să mă angajez la circ.