Cu pielea crăpată și ușor cocoșată
te cari pe străduțe cu gura căscată
sperând să găsești undeva, din noroc
fericirea la pungă ca pe ceaiul de soc.

Te plimbi ca o moaștă sperând să se-nchine
Toți străinii la tine.

Au apus toate serile seduse de frici
când n-ai acceptat iubirile mici.

Dar tu ai sperat și se vede pe piele
că ai vrut pat de fier când aveai de nuiele
că ai vrut un alt “el” așteptând un alt sfânt
că ți-a curs toată viața înapoi în pământ.

Ai ochii prea oblici și cocoașa din spate
îmi spune că-l cari pe „poate se poate”,
și-l ții strâns la piept
pe „eu te aștept”
și-l strângi în molari
pe „speram să apari”.

photo credit Andrei Cojan