Sunt într-un skybar și mă bucur de un apus decent deasupra Bucureștiului pe care îl urăsc de vreun an.

De jos se aude Hallelujah cântată la flaut, mai mai să-ți dea lacrimile, de la interpretare și de la frig. În spatele meu bubuie o boxă cu ceva piesă house. Ce treabă are house-ul cu un skybar, nu știu. Ar fi fost o atmosferă ok fără bumți-bumți-ul ăla chicios.

Acoperișurile sunt renovate pe alocuri, mai mai că mă simt la Viena. Dar ce să vezi, dincolo de acoperișurile cochete tronează o reclamă imensă cu “Redescoperă Berea”. Ar fi fost o priveliște drăguță fără reclama aia. Păcat de acoperișurile alea dichisite.

Până nu de mult îmi plăceau doar lucrurile perfecte. Nu îmi plăceau oamenii care păstrau pe fb poze de la majoratele de acum 7 ani, nu îmi plăceau filmele care se terminau previzibil, nu îmi plăceau lucrurile prea populare, motiv pentru care nici până azi n-am văzut Avatar.

Nici orașul ăsta nu îl îndrăgeam prea tare, pe motiv că e murdar, plini de gropi și de oameni încruntați. M-am mutat la Cluj, și după câteva luni am găsit alte motive pentru care să nu-mi placă orașul. Am plecat din Cluj, am găsit alte motive pentru care să nu îmi placă Thailanda și încă pe atâtea să nu îmi mai placă nici Bali.

Până nu de mult credeam că tre’ să încerc mai tare, să caut mai bine perfecțiunea aia. În mine și în jur. Că binili trebuie să învingă cumva, că așa zice Radio Guerrilla. Că n-are cum să fie peste tot de căcat.

Apoi am primit o întrebare cadou: ce parte din natură este în esență rea. Ce din natură e by default răutatea sau întunericul întruchipat? Un leopard care vânează o antilopă? De ce o vânează, i-a luat fața la semafor sau are cumva pui de hrănit? Și dacă n-ar exista leoparzi, ar fi prea multe antilope, iar prea multe antilope ar mânca toată iarba din savană și atunci iepurii n-ar mai avea pe unde să se ascundă și ar fi decimați. Și asta ar duce la alt dezechilibru. Deci, e leopardul răul întruchipat?

În natură nu există rău sau bine. Noi le-am inventat și tot noi încercăm să separăm răul de bine în orice, de la muzică la acoperișuri, de la ceaiuri la oameni.

Unele lucruri sunt un amestec de bine și rău, de întuneric și lumină, fără o linie clară între bine și rău. Unele lucruri sunt imperfecte și sunt minunate așa. De fapt cică toate sunt așa messed/mixed up, dar eu unul uit destul de des asta și încerc să le pun într-una din categorii, și nu pot să mă bucur de acoperișurile șic sau de flautul ăla care acum cântă Let it Be. Ironia ironiei.