Azi e despre „let go” și cât de eliberator e, după ce îți dă lumea peste cap și te bagă în niște filme în care n-o să mai iubești niciodată pe nimeni, în care vei fi tot restul vieții singur și trist pentru că ai învățat să „let go”.

La Silent Retreat ne ziceau de zeci de ori pe zi „let everything go, like nature lets water flow”. Era iritant de la un punct încolo. Cum adică să „let go of everything”. Poate am o relație, poate am un obiectiv în viața asta și niște vise pe care vreau să le urmez. Cum să „don’t hold on to anything” și să las lucrurile să vină și să plece în ritmul lor?!

Să zicem că sunt într-o relație și că țin la femeia de lângă mine și îmi imaginez cum o să îmbătrânim cu 2-3 copii în portofoliu. Dacă aș aplica „don’t hold on to anything”, asta ar însemna nema relații serioase, nema proiecte serioase, nema prieteni buni, nema orice cere mai multe săptămâni/luni.

Well, here’s the twist. Când spun „țin la tine, Ana”, nu țin la Ana de fapt. Țin la imaginea mea despre Ana, la colecția mea de păreri despre ea. Dacă am avut răbdare s-o cunosc, o să am o imagine cât de cât justă despre ea. Dacă nu, ghinion.

Problema cu ținutul la oameni e că oamenii, la fel ca natura, ei se schimbă. Ce gândesc sau simt eu acum s-ar putea să mi se pară o naivitate peste 3 luni. Și atunci ce mă fac cu acest „țin la tine”? Că nu e în firea umană să ne updatăm imaginea despre cineva așa cum se updatează newsfeed-ul. Și o să mă trezesc peste două luni că Ana pe care o iubeam e cu totul alt om, iar eu sunt confuz și dezamăgit.

Dacă țin la cineva, mai devreme sau mai târziu o să mi-o iau. Pentru că ținutul ăsta e o formă de proprietate. Eu țin la un om, deci am niște așteptări sau anticipez ce urmează să facă. Și când el face altceva, asta o să îmi ridice o sprânceană.

Ce ziceau călugării budiști e să nu te atașezi de nimic. Nu pentru că n-ar trebui să iubești, ci pentru că iubirea este despre a primi și a oferi acum. Nu ieri, nu mâine, nu peste 2 minute. Acum. Eu cel de acum, cu interiorul meu de acum, te iubesc pe tine cea de acum cu interiorul și emoțiile tale de acum. Poate mâine pică o stea căzătoare fix în capul meu sau pe tine te lovește mindfuck-ul și îți schimbi total perspectiva asupra lumii, iar eu n-o să înțeleg nimic.

Problema cu trăit doar momentul prezent e că mă sperie. Îmi dă senzația că n-am niciun control, că se poate întâmpla orice, că orice relație sau proiect sau plan de viitor se poate termina sau schimba la 180°.

Pentru noi, ăștia vestici, care avem senzația că suntem în control, e un pumn în gură să îți pui problema că nu ai niciun control. Și doi pumni în gură când auzi că nici n-ar trebui să pretinzi că ai vreun control.

Uite temă de gândire la care nu pot să-i dau de cap decât din mers. Iar asta înseamnă să mai țin la niște oameni și niște planuri de viitor până învăț să fiu în echilibru între a-mi pune o intenție și a avea grijă ce se întâmplă cu ea.

photo: Alexandru Costin