Șefu știe cel mai bine!

Azi am sunat la RDS să-i rog cu zâmbetul pe buze să îmi mai bage 3 posturi străine în grila de programe și să-mi dea și un stick de net mobil, toate în baza aceluiași abonament. Hai că nu-i mult și vorba aia, nu sărăciți de la un abonat.

Ieri la prânz l-am rugat pe ospătar să-mi dea o cafea moca și dacă tot a încins tigaia, să schimbe carnea de pui pe un somon, că doar sunt clientul lor. Hai că nu-i mare lucru, ce-i așa greu? În ambele cazuri, ghici ce, au acceptat și s-au conformat, că doar îi plăteam și aveau nevoie de banii mei.

Partea amuzantă e că n-am televizor și nici n-am mâncat în oraș ieri. Dar mizerii de genul ăsta aud că se întâmplă tot mai des. With a twist.

Poate ai pățit-o și tu să vină șefu’ să-ți ceară să faci un task foarte urgent și foarte important, dar care n-are treabă cu ce faci tu. Sau mai urât, să îți povestească la interviul de angajare ce roz bombon e situația și cum vei avea de făcut doar fețe de pernă pentru copiii stângaci, dar de 2 luni faci mai mult huse de canapele „că tot o cusătură ai de dat și acolo”.

Poate că părinții noștri au înghițit/ îndurat din astea, că na, era alt sistem și nu prea puteai să măcăi fără să ți-o iei de la partid. Doar că noi, ăștia cinici și impertinenți, am fost crescuți într-o lume în care dacă dai 5 lei pe o cafea, te aștepți să fie ce ai cerut. Sau o refuzi.

Am fost crescuți cu acces la informație și GTA-ul ne-a învățat că există o înlănțuire clară și transparentă între leveluri. Nu știi cum să le deblochezi, dar știi ce ai de deblocat ca să treci la level 2. Într-un fel suntem mai robotizați și mai logici, culmea – dacă am făcut x lucru, mă aștept să-mi dai recompensa pt taskul x. Fără  bâjbâieli, fără amânări.

Cred că de aici a apărut latura noastră de onestitate (aka fairness). Dacă am de adunat scame și de xeroxat foi albe, vreau să-mi spui asta de la primul interviu și să îmi spui cât timp am de făcut asta până ajung la următorul level.

Doar că în realitate, tendința șefilor e să intre în filmul de părinte-copil. Asta se traduce prin „tu nu știi, pentru că ești mic, dar lasă că știu eu și pentru tine, că eu sunt mare și am ani-lumină de experiență”. Și din filmul ăsta te trezești că îți ascunde neajunsurile firmei la interviu pentru că tu ești junior și nu tre’ să auzi că nu există Moș Crăciun. Sau îți promite bezele, iar apoi ridică din umeri și zice că „era închis la magazin”.

Când m-am lovit de asta am crezut că sunt prea visător și lucrez într-un start-up unde lucrurile se conturau pe parcurs, doar că Alexandra e a 4-a persoană care îmi povestește în ultimele 2 săptămâni câtă mizerie e sub preșul de la job, cum angajatorul i-a promis niște beneficii, iar acum ridică din umeri spunând că n-are alocat buget pentru ele. Sau că nu e vina lui că ea stă peste program să rezolve taskurile administrative (despre care nu i s-a spus nimic la interviu) și ar trebui să fie mai asertivă și să găsească soluții singură.

Și mă gândesc că da, sigur adevărul e la mijloc, sigur poate să fie mai eficientă și să nu stea peste program, sigur putea să pună mai multe întrebări mai specifice și să afle și de taskurile nefaine și neatractive.

Și mai știu că noi ăștia tineri nu vrem și nu înțelegem „de ce trebuie” să căutăm furnizori pentru jumătăți-de-suluri-de-hârtie, când noi avem un țel mai înalt și un meaning în viață. E just, nu ne place, cum nu ne plăcea spanacul când eram mici. Știam că-i de rahat, îl înghițeam cu apă, mama era fericită, toate bune. Doar că știam din capul locului ce gust ne așteaptă.

Așa că la finalul războiulul din capul meu nu înțeleg două lucruri:

  • de ce oamenii mari mint prin omisiune, în cunoștință de cauză?
  • de ce așteaptă ca nouă să ni se pară normal să facă asta?

Mă gândesc că peste câteva Q-uri noi o să avem 30 de ani și o să cam începem să devenim Manageri/ Seniors/ PMs și alte căcaturi de titulaturi. Mă întreb dacă șefii de acum văd valul ăsta cum se formează. Și mă mai întreb ce-i de făcut cu minciunile astea mici și nevinovate pe care le înghițim prima oară pentru că suntem proaspăt angajați, apoi pentru că nu vrem să-l supărăm pe șefu’, pentru că am părea nesimțiți, apoi pentru că nimeni nu vorbește despre asta.

Și ne trezim într-o zi că începem să mințim la rândul nostru, că ăsta a devenit normalul din jur.

One thought on “Șefu știe cel mai bine!

  1. Cand minciunile de sub pres ies la suprafata mai auzi si scuze precum “in alte parti e mai rau, sa stii” sau “peste tot in industria asta se munceste peste program si toata lumea-i stresata”. Incepi sa te intrebi daca e vina ta ca esti idealist sau lumea are o problema ca accepta drept universalitati aceste probleme.

    La punct articolul, mi-au placut si comparatiile cu care ai initiat subiectul in cauza. Keep up the good work.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s