Înghite-ți cuvintele

Tu câte cuvinte și gânduri ai înghițit azi? Cât ai vorbit în capul tău cu oamenii și cât ai vorbit cu oamenii? Câte „vreau și eu”-uri ai dat pe gât ca pe shoturi, doar ca să nu te faci de râs?

Azi îmi povestea Gabi cu un zâmbet cât toată fața că i-a venit o idee pentru copii. „Ce fain, bravo Gabi!”. Dar nu era doar asta, îmi zicea că se leagă lucrurile amețitor de repede și se vede azi cu o mămică faină ca să înceapă să construiască la idee. În momentul ăla gândurile mele n-au mai venit în porții mici. Dus am fost.

Cum adică se vede cu o mămică? Vreau și eu să fac parte din ideea ei, doar i-am povestit cum vreau să scriu mai mult și să lucrez cu copii, cum ar putea să uite asta de ieri până azi?

Și așa m-am trezit supernervos și agitat după ce ea plecase. În intervalul ăla nu i-am zis nimic din ce am simțit. Dar am vorbit cu ea în capul meu de numa-numa.

Când simt un lucru foarte puternic sau îmi doresc tare mult ceva, mă blochez. Îmi paralizează fața și gândurile mi-o iau razna. Încă mi-e frică să zic „te iubesc” unui om drag sau „vreau și eu” unui lucru la care nu-s invitat în mod explicit. Dacă aș verbaliza, m-aș simți în bătaia puștii, aș arăta „what I stand for”. E periculos.

După ce m-am calmat un pic, i-am scris lu’ Gabi cum m-am simțit și în ce filme am intrat. Și i-am zis că vreau și eu. Și ghici ce, a fost bucuroasă să audă că vreau și eu. M-ar fi luat cu ea la întâlnire dacă îi ziceam de la început.

Mă întreb câte povești și experiențe ratăm așa, făcând pe Mutulică. Mergând pe premisa că sigur se prinde celălalt, că doar i-am povestit despre asta. Că sigur înțelege din priviri ce gândim, de parcă noi am fi prompter.

Pare-se că avem 50.000 de gânduri pe zi. Multe din ele nu-s despre noi, dar le păstrăm pentru noi. Și ne trezim de multe ori vorbind cu oameni dragi despre taskuri sau vreme, când tot ce vrem să le zicem e că ne-au lipsit, că-i iubim, că nu-i mai iubim, că vrem să fugim cu ei în lume, că vrem să ne luăm o casă și asta ne sperie de împietrim.

Și e normal să ne fie incomod să scoatem gândurile alea intime din cap și să devenim vulnerabili. E normal să ne fie frică să verbalizăm replici prea dulci, vise prea mari și spaime prea întunecate. Avem tot felul de mecanisme istețe care ne fac să ne ținem gura. De la empaticul „de ce să-i fac capul calendar cu problemele mele” la paranoicul „dar oare ce-o să zică dacă îi zic, dacă o să zică și altora, ei ce-o să zică despre mine”. Sau paranormalul „lasă că se prinde și o să deschidă subiectul”. Găsim atâtea motive să creăm ceață și atât de puțin curaj să spargem gheața. Așa se risipește viața.

Sunt olimpic intergalactic la găsit motive să-mi țin gura și să-mi înghit cuvintele. Dar după faza de azi, decât să-mi bubuie capul de la scenarii, mai bine zic tot ce simt, când simt. O să învăț eu să tratez egoul învinețit de refuzuri, ridicol, paranoia și alți monstruleți care mă amenință cu bătaia dacă nu-mi țin gura.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s