Ne sperie viața

Am aflat de toată nebunia când probabil încă ardeau pereții, iar la mine se crăpa de ziuă. Prima reacție a fost să forez tot newsfeedul și să citesc tot, dar m-am oprit după primul articol, cu un ghem de sârmă ghimpată în stomac.

Noi suntem generația care până acum n-a făcut cunoștință cu moartea. N-am prins nici războiul, nici cutremurul din ’77, iar la atentatele din 11 septembrie eram prea mici să înțelegem ce se întâmplă. Ne-a ferit viața de întâlnirea asta și între timp am ajuns aproape independeți, aproape stabili emoțional, aproape adulți.

O să sune macabru, dar ce s-a întâmplat vineri noapte e o lecție foarte blândă față de lecția primită de părinții noștri în ’77 sau de bunicii noștri în război. Dar pentru noi, copiii ăștia necopți, e mai mult decât putem duce emoțional. Nu compar contextele între ele, n-am fost prezent în niciunul dintre ele. E vorba despre cum ne întâlnim noi, ăștia tineri, cu emoțiile astea negre.

Frica pe care o simțim noi are un stil ciudat de manifestare. Pe unii ne face să îndreptăm degetul și să urlăm spre primul lucru pe care îl găsim vinovat. Cum făceam când eram mici și fratele mai mic spărgea ceva. E o armură care ne protejează psihic – uneori ajută, alteori e prea grea ca să putem merge cu ea pe noi.

Altă formă a fricii e să ne blocăm în „de ce?”. O întrebare prea mare. Să fim serioși, noi deabia acum începem să înțelegem cum funcționează lumea asta. Până acum 3-4 ani mâncam supa mamei și ceream bani să ieșim în oraș. La ce bun să ne punem pe umeri o întrebare atât de mare, cu presiunea de a și găsi răspunsul corect și complet?

În momente din astea poate e mai sănătos să căutam soluții pentru ce se poate face acum, în momentul ăsta. La ce bun să scormonim după cauze când sunt oameni care se zbat în paturile de spital? Îi ajută cu ceva pe ei sau pe rudele celor care n-au mai ieșit în viață? În momente din astea poate e mai important să faci tot ce ține de tine.

Mai încolo, când ne va coborî pulsul, atunci va fi cazul să scotocim în ce s-a întâmplat și să scoatem toate lecțiile care sunt de învățat. Altfel am pus-o. Dacă nu noi, copiii noștri. Sau copiii lor.

Dar există un dar. Generația noastră are nevoie de atenție și validare, iar asta nu ajută la nimic. Gândiți-vă la medicii din spitale. Ați văzut vreun post pe facebook în care arătau cât de buni și de solidari sunt? Avem multe de învățat de la ei, tare multe.

Pe lângă cunoștința cu moartea, asta e a 2-a lecție pe care avem nevoie să ne-o luăm. Să fim mai smeriți un pic, învățăm să mai și tăcem din gură și să nu ne așteptăm la premii și atenție când facem ceva omenesc (demn de admirat și de urmat).

Știu că avem ghemuri de sârmă ghimpată în stomac și nu știm ce să facem cu ele. Știu că ne simțim mici și fragili. Așa și suntem, dar ce putem face depășește cu mult condiția de om.

Să lăsăm loc pentru cei care au trecut prin momente grele, că au mai multă nevoie ca noi.

3 thoughts on “Ne sperie viața

  1. Sunt de acord cu articolul tau, mai putin cu partea intrebarii “de ce?”. Consider ca e important sa chestionam ce s-a intaplat si sa vedem care sunt cauzele care au dus la nefericitul eveniment. Tot generatia noastra (si generatiile care vin dupa noi) are puterea sa schimbe ceva, sa ia atitudine si masuri, pentru a face comunitatea in care traim un loc mai safe. Ori pentru aceasta, avem nevoie sa intelegem cauzele pentru a gasi solutii. Completarea pe care as aduce-o postului tau este sa ne informam din sursele corecte, sa gandim critic si sa nu blamam aiurea in stanga si dreapta. In rest, bine punctat!

    1. Ai dreptate, avem multe de invatat si la nivelul de care vorbesti. Ce am vrut sa surprind in articolul asta e doar momentul prezent, in care cauzele sunt mai putin importante fata de oamenii care au trecut prin asta. Avem nevoie sa invatam ce sa facem in caz de multe lucruri, de la cataclisme naturale la razboaie si stopuri cardiace. Asta o sa faca diferenta data viitoare (mereu exista o data viitoare). Total de acord cu informarea din sursele corecte. Eu ma simt depasit din cauza asta, nu stiu pe ce sa ma bazez si pe ce nu.
      Si ce n-am mai adaugat in articol e ca nu e sanatos sa ramanem in filmul asta in care citim toate articolele despre subiectul asta (la fel cum n-ar trebui sa ne uitam la stirile de la ora 5). Nu din nepasare sau lipsa de empatie, dar creierul nostru nu se prinde daca informatia pe care o primeste ni se intampla fizic sau e doar citita. Si ca sa ne protejeze, secreta tot felul de substante care, pentru ca n-au ce sa repare sau sa omoare in corp, incep sa-l altereze. Prim ajutor si igiena mentala, cu ele 2 ne-ar fi de folos sa facem cunostinta.

      1. Intradevar, ai mare dreptate in legatura cu “de unde ne informam”. Din pacate, m-am surprins si eu zilele acestea condusa mai mult de emotii decat de ratiune. Si cred ca aici gresim si asta e punctul unde media o sa loveasca cel mai josnic. O sa se foloseasca de emotiile noastre ca sa acopere jegul produs de toate actiunile (sau inactiunile?) care au dus la dezastrul asta. Si totusi, nu pot sa nu indemn lumea sa reactioneze si sa incerce sa schimbe ceva. Pentru ca data viitoare (pentru ca ai punctat foarte bine, va exista o data viitoare) dezastrul sa fie de proportii mai mici. Si pentru ca noi, si generatiile care vin dupa noi, sa putem merge linistiti la un eveniment cultural fara sa ne gandim ca poate nu ne mai intoarcem de acolo. Ma bucur totusi ca exista si multi oameni care incearca pe cat pot sa nu se lase prinsi in jocurile politice care se fac acum, si incearca sa vada mai departe de noroiul improscat de televiziuni si pe retelele sociale.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s