Lecția de blândețe

Ultimele 6 luni au fost un ping-pong între mine și perete. Și mă întreb ce învăț nou repetând mereu aceleași frământări servite agresiv.

De când îmi rulează în cap meciul ăsta, am început să mă trezesc greu dimineața, să zâmbesc și mai rar la lucrurile frumoase din jur… Așa mi-am luat alintul de Urâcilă la Bookster, pe bună dreptate.

Ultima jumătate de an a fost despre a rămâne sau a pleca, despre a mă agăța de strări și gânduri gri ca mai apoi să mă enervez că am zile gri. A fost despre țepi și o lună de stat în pat pentru că nu știam de ce m-aș mai da jos. Până într-o duminică.

Nu știu dacă-i o idee bună să pleci la mama dracu’ atunci când ești pierdut, dar cu singuranță e mai bine decât să te învârți în cerc. 4 zile mai târziu aveam bilet one way și viză. Am încercat să-mi țin gura până la plecare, ca să nu apară tot felul de întrebări care mă speriau deja (ce-o să faci, cât o să stai, din ce o să trăiești, dacă iei vreo boală, dacă erupe vulcanul). Pe net nu se vede cât „costă” emoțional și material genul ăsta de decizii. Povestim altă dată despre asta.

Aici toate bune, am avut deja primul „atac” de panică pentru că nu simțeam că mi-am găsit cărarea după 4 zile în Ubud. De unde graba asta, nu am habar. Până la urmă am 23 de ani, oare ar trebui să știu care-i direcția, cum o să fiu stabil și sustenabil financiar? Poate nu despre asta tre’ să fie viața, sau poate fix despre asta e, dar spusă cu alte cuvinte pe care, culmea, nu le găsesc.

Mi-e clar că oriunde m-aș duce, m-ar prinde ping-pong-ul din urmă și tot la asta m-aș gândi. Așa că nu mai e despre „ce mă roade”, ci despre „cum” mă uit la toate frământările astea. Și norocul meu e că Ubud e plin de oameni care își caută echilibrul, dar o fac calm și cald. De parcă ar juca ping-pong cu o pană în loc de paletă și o bulă de săpun în loc de minge (toți par ușor hipioți la început, arzând-o cu yoga și raw-vegan).

E cale lungă până voi ajunge să fiu așa blând cu mine și pentru că-i un proces complex, o să fac ce-am învățat la Bookster: small batches. Adică încep cu cel mai mic și mai sigur pas: să cer Time out și să fiu mai blând când nu știu încotro. Mama ei de școală care te apostrofează când nu știi un răspuns.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s