Pașii mei se plâng și-ndrugă
altor pași de trecător
cum c-aș fi necruțător,
că îi țin mereu pe fugă.
Iar călcâiul drept m-acuză
că-s căpos și imatur,
că fac stânga împrejur,
că mereu găsesc o scuză.
Talpa zice înțeleaptă
că fuga e omenească,
dar dacă nimeni n-așteaptă,
atunci cine să iubească?
