Lecțiile scumpe

În fiecare zi în care e soare sau aud Ain’t no sunshine, îmi amintesc de super-mega-vacanța mea în State. Și de fiecare dată mă enervez, pe mine.

Din afară, a părut vacanța de vis la care mulți visează ani buni. Dinăuntru a fost cu totul altfel. A fost o luptă pe care am pierdut-o și cu care m-am întors în bagaj, cât pe ce să plătesc taxe pentru overweight.

Când am ajuns în New York, obosit și derutat de fusul orar, mi-am dat seama că nu-s pregătit, dar eram deja acolo, nu puteam să dau undo. Am pus pe seama oboselii primele zile în care nu mă bucuram la nimic. Și pe seama ploii, pentru că mă influențează vremea și a plouat 2 zile din 4 cât am stat în NY. Deși știam că nu ploaia sau fusul orar sunt problema, asta spuneam găștii de gagici cu care urma să tocesc America 3 săptămâni.

Poate nu e New York orașul gusturilor mele, aglomerat și tras de păr. Poate. Dar după 2 zile mi-am dat seama că nu mă atinge nimic. Nici priveliștea de la etajul 70 de pe The Rock, nici Central Park, nici Times Square, nimic.

Apoi, în ultima noapte pe coasta de est, am avut o discuție de 3 ore, la 2 noaptea cu negresa care ne găzduia (Vanessa din Bronx). Fostă profă de engleză, matematică și „Life skills”, mi-a dat o lecție care încă îmi mai dă palme. Era departe de a fi bogată, nu avea copii, avea probleme de sănătate, dar era toată un zâmbet, indiferent de oră. Și avea curiozitatea unui copil de 5 ani. Așa am ajuns să-i povestesc de la cum Casa Poporului e un pic mai mică decât Pentagonul lor, la cum banii noștri sunt speciali sau cum Brâncuși a fost mai apreciat în Franța decât la el în țară. Atunci mi-am dat seama că iau „for granted” o grămadă de lucruri faine de la noi sau de la ei.

Am plecat din NY cu o lecție de la Vanessa „wear good shoes, eat good food, surround yourself with good people and you will be successful”. Nu cred că am înțeles pe deplin ce vrea să spună nici după 5 luni.

Ajuns în California m-am trezit într-o super mașină, pe podul ăla roșu din filme și ghici ce. Eram blocat. Nici fericit, nici supărat – gol, absent. Mi-a luat 5 luni să înțeleg că nu erau nici vremea, nici fusul orar de vină. Pur și simplu nu îmi stătea capul la prezent. La ce vedeam atunci, la ce simțeam atunci, la cum bătea vântul sau cum cântau fetele în spate în mașină.

Și e trist, uitându-mă înapoi, să văd că din 3 săptămâni petrecute acolo, sunt doar câteva momente în care am fost atent. Câteva momente pentru câteva mii de dolari, nu e echitabil. Dar mi-am dat seama că era necesar să îmi iau/dau palma asta. Și mă bucur că mi-am luat-o acum, când încă pot schimba ușor niște obiceiuri tembele (gen verificat newsfeedul în loc să mă bucur de micul dejun).

Pe de altă parte, de când mi-am dat seama că nu-s atent la „acum”, realizez că e boală grea. Că e mai ușor să îmi fac scenarii decât să fiu atent la ce se întâmplă de fapt în fața mea. Dar acum încă mai e modelabil lutul, încă îmi e ușor să schimb lucrurile care mă opresc din a fi fericit. Pot să le schimb și mai încolo, când o să am timp mai mult, dar știu că nu o să existe un moment ideal. Niciodată.

2 thoughts on “Lecțiile scumpe

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s