Dacă antreprenoriatul ar fi o fată

Acum 16 luni țineam pentru prima oară în mână ștampila mea de PFA și aveam în față o lume care deabia aștepta s-o cuceresc ca pe o adolescentă.
Acum 9 luni și ceva m-am angajat la Bookster.
Să ne înțelegem, nu muream de foame, nu mai aveam probleme cu cashflow-ul, eram unul din oamenii din Incubatorul UA care creștea bine.
Cu toate astea, m-am trezit într-o dimineață neliniștit. În primă fază am ignorat starea și mi-am văzut de treabă, că vorba aia – aveam treabă. Doar că starea s-a întors des, până într-o zi în care am pus frână. Să fii antreprenor îți dă un soi de coolness și rebeliune, de libertate cu care poți face ce vrei. Dar îți și ia pe furiș lucruri care nu par așa importante la vârsta asta.

În ultimele luni mi-am dat seama că sunt un soi de rebel și că am nevoie de libertate indiferent dacă lucrez pentru visele mele sau ale altora. Dar mi-am mai dat seama că rebeliunea asta care îmi dă idei și zvâc nu duce nicăieri dacă o lași de nebună. Mi-am dat seama că antreprenor nu înseamnă „bă ce cool ești că faci ce vrei și ești pe barba ta!”.

Cel mai greu în perioada asta îmi e să accept că am nevoie de disciplină ca să pot să fiu creativ și productiv simultan. Să mă împrietenesc cu rutina și să ajung s-o iubesc cumva. De lucrurile astea două ai nevoie în cantități industriale ca antreprenor. Și la 20 și o lingură de ani, de unde să le ai deja instalate? Am în jur mulți postadolescenți ca mine care vor să cucerească lumea în armura de antreprenori. Doar că această „domniță” nu e așa easy going. Nu e impresionată cu 5-6 ore de muncă pe zi și trezitul la ora 11. Ori noi, la vârsta asta, n-am lucrat niciunde sau am făcut-o sezonier. De unde să știm ce-i aia disciplină și perseverență?

E drept, tipa e mișto, ne atrage, o vrem. Dar după 3-4 nu-uri, s-ar putea să nu mai avem la fel de mult chef să mai băgăm o fisă și ne băgăm picioarele spunând „am încercat”. Cred că un antreprenor mai matur ca noi ar avea răbdare și ar ști să pregătească terenul. Ar învăța HR sau Legislație sau alte chestii ca să aibă cum să lege o discuție cu ea. S-ar trezi în fiecare dimineață ca să se întâlnească „accidental” cu ea la metrou.

Noi la vârsta asta suntem ca puștii de clasa a 6-a îndrăgostiți de fetele din clasa a 8-a. Doar că în blajinitatea noastră nu ne dăm seama că nu prea are cum să ne iasă, că suntem în interioritate fără voia noastră. Și să încerci e o treabă, că înveți lucruri folositoare, dar oare nu mai bine înveți lucrurile de bază în altă parte înainte să îți iei inima în dinți și să-i spui că o placi? Fără să riști o căruță de bani și mai ales un timp prețios.

La 20 și o lingură de ani e normal să vrei să fii rebel și liber și să ai și bani, dar tot acum ești în perioada în care ești încă maleabil și încă mai absorbi ca un burete lecțiile de care ai nevoie mai încolo. E normal să vrei lucrurile strălucitoare și atenția celorlalți, poate le și meriți, cine știe. Dar există un „but”.

Nu e timp să reinventezi tu apa caldă, în start-up-ul tău, în vremurile astea. Adică poți face asta, dar e riscant. Nu mai bine tragi cu ochiul la băieții de liceu sau îl întrebi pe fratele mai mare cum stă treaba cu cuceritul? Poate au mai multă experiență, ce zici? Poate ei s-au lovit cu capul de cine știe ce trăznăi pe care tu nici măcar nu ți le imaginezi.

Și ai răbdare înainte să îți iei inima în dinți. Exersează înainte în fața oglinzii, unde e safe to fail. Că oglinda e o corporație, un alt start-up, un master mișto sau un mentorat, asta numai tu știi.

Idei sunt cu miile pe toate drumurile dacă te uiți atent. În schimb disciplina și maturitatea le găsești în fiole mici și rare, au gust amar ca dracu’ la început, dar fac bine mai încolo, când tipa mișto pe care vrei s-o cucerești va fi pe același peron cu tine.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s