Orb

O știu de undeva, am mai văzut-o… Nu, nu la casă la Mega, nici la facultate. De unde te știu? De ce te știu? Super, iar am ratat coborârea. Nu-i nimic, o să merg pe jos, face bine. Să vezi ce bine o să facă teneșii cunoștință cu bălțile. Și totuși, tipa, de unde o știu? Ce te uiți, mă?!

– Pardon, vreau să cobor!

Zici că metroul ăsta e magnet pentru toți posomorâții și stresații Bucureștiului. Oare restul, ăia care stau la stop sunt fericiți?

– Ceapa mă-tii cu mașina ta luată în rate! Nu puteai mă s-o ocolești?!

Super… mă lasă memoria, uit să cobor, iar acum sunt fleașcă din cauza unui tembel! Ce poate fi mai rău?!

– Nu te supăra, ai un foc?

– N-am, nu mai fumez.

– Văd că ești supărat foc…

Ce mai vrea și dubioasa asta. A pierdut vreun pariu și tre să agațe oameni random pe stradă?

 

– Ne cunoaștem de undeva?

– Cu siguranță nu. Alma, încântată.

– Toma, cu siguranță paranoic și în întârziere. Seară faină!

– Hai să bem o cafea, oricum ai întârziat la „am-ceva-urgent-și-important-de-făcut-fix-acum-ul tău”

– E vreo glumă proastă asta, sau ce?

– Nu, o glumă proastă ar fi să-ți zic să schimbi detergentul că nu scoate petele de noroi.

Cafeaua avea gust de oțet de la laptele condensat, dar el oricum era prea stresat să își amintească de unde o știe pe tipa de pe celălalt peron. Prea preocupat ca să o mai vadă pe tipa care acum își așternea tot trecutul pe buza ceștii.

De unde o știu? Din metrou nu, că mi-aș fi amintit dacă stătea jos sau se ținea de bară. De pe stradă nu, aș fi reținut dacă era zi sau noapte când am văzut-o. De la facultate nu, aș fi reținut locul în care stătea.

 

– Alo, gara, ai auzit ceva din ce am zis?

– Da, normal, acum îmi povesteai de Radu care te-a lăsat baltă la mare.

– Și înainte de asta ce am zis?

– … ceva despre împletit codițe colorate?

– E clar… Voi băieții chiar n-aveți niciun fel de atenție distributivă

– Nu-mi stă mintea la ce îmi spui tu.

– Ok, doar pt că ne-am întâlnit acum juma’ de oră, nu ai dreptul să mă tratezi ca pe o cizmă.

– Scuză-mă că nu pot lăsa grijile mele pentru a le asculta pe ale tale, așa cum face un prieten pe care-l cunoști de două vieți jumate. Sunt un porc. Ești mulțumită?

– Chiar ești un porc. Păcat că în mocirla ta de porc zace un om bun.

– Ok, pisi, discuția noastră se oprește aici. Plătesc eu cafeaua și-ți las și bani de brichetă, ca să nu mai oprești oameni aiurea pe stradă. Seară minunată să ai!

– Tu chiar nu-ți amintești, nu?

– Să-mi amintesc ce?

– Lasă geaca aia în treaba ei și stai jos! Nu-ți amintești deloc de mine? Deloc deloc?

– Nu. Și sper să răspund asta dacă ne mai întâlim vreodată.

– Ne-am întâlnit la metrou… doar că eram pe peroane opuse. Mi-ai zâmbit, apoi ai luat metroul și dus ai fost.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s