Am încercat

La masa lor totul părea vechi. Dar era un vechi familiar, cum e casa bunicilor sau mirosul hainelor spălate de mama. Lângă masa lor toate erau reci și moarte, de la marmura tocită la caloriferul ascuns sub masca de lemn, la planta cocoșată de propria greutate, toate mureau câte puțin.

– Nu vă supărați, mai vreau un pahar de vin.

– Și eu.

– Ai citit Adam și Eva?

– Parțial, m-am plictisit la jumate și am lasat-o baltă. Se repeta același scenariu într-una, era prea previzibil.

– Cum poți să spui așa ceva? Tocmai tu, care înțelegi subtilități?! Normal că se repeta povestea, asta e ideea cărții.

– Lasă-mă să ghicesc, nici în ultima întâlnire nu le iese și se despart!

– Da…

Ochii ei priveau în gol. Era răscolită de cartea pe care o citise de cel puțin 3 ori fără să aibă stare asta. Pentru ea era clar: povestea lor e ca povestea lui Rebreanu. Punct.

Ochii lui numărau mașinile care treceau pe stradă. Nu-i păsa de povestea lui Rebreanu decât la nivel de structură și compoziție.

– Da… dar… nu crezi că e la fel?

– Fa-la-fel.

– Termină! Știi la ce mă refer…

– Faci și rime pe lângă vorbitul profund, ăsta da combo!

– Tudor…

– Da, ai dreptate, seamănă. Dar știi care-i diferența? Eu nu mă mulțumesc cu încercări. De-asta nu am terminat cartea, bine? Ei doar încercau, iar după un punct își băgau picioarele până la gât.

– N-ai înțeles nimic…

– Fiecare înțelege ce vrea sau ce are nevoie, right? Eu nu mă mulțumesc cu verbe din astea care au portițe de scăpare în caz că dai greș. Astea sunt pentru oamenii slabi și fricoși.

– Ce încerc să spun e că..

– Încerci, sau spui?

Ochii lui numărau pietonii care treceau cu un ritm regulat. I-a luat un moment să înțeleagă de ce – lângă ei era o trecere de pietoni semaforizată. Îi plăcea să înțeleagă tot ce mișcă și să găsească logica din spatele fiecărui lucru. Asta îi dădea senzația de control, iar controlul îl păstra la o distanță de orice: pericole, stres, oameni.

– Ce cauți iar în povestea asta?

– Pe tine… pe noi?

– Noi cei care ce?

– Noi cei de atunci…

– Între timp am mai crescut, ne-am mai deșteptat, dacă vrei să te întorci la noi cei de atunci, inventează mașina timpului.

– Ești rău.

– Sunt realist.

– Ce trist..

– Iar ai făcut rimă, bonus 10 puncte!

– Termină. Mi-ai lipsit…

– O să fiu sincer cu tine, mai bine acum decât mai încolo. Știi cum funcționează o supapă?

– … nu

– Lasă aerul să treacă doar dintr-o parte. Fie doar să intre, fie doar să iasă. Niciodată ambele. Așa sunt eu acum, bine? Nu pot să primesc nimic din exterior. Exprim chestii în exterior, dar nu simt nimic din ce vine spre mine. Sau blochez, tot una.

– Înțeleg… dar te simt aici, altfel nu ajungeam să discutăm despre asta. M-aș fi ridicat de mult de la masă…

– E un sentiment ciudat. Îmi pari veche, dar în sensul ăla de familiar. Îți cunosc mâinile, degetele, ochii; le știu pe toate, dar nu reușesc să te simt.

– De ce ești atât de rece cu mine?

– De obicei. Sau, de când ai plecat spunându-mi că ai încercat.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s