Poveste pe poveste

                Despre orașul cu haine ponosite ar fi multe de povestit. E așa ușor să-i vezi fața neîngrijită, plombele lipsă și pielea brăzdată de șanțuri. Dar de oamenii care se perindă pe aici, ce-ar fi de spus? Au haine pe trend, au dentiști mai scumpi decât doctorii din spitale. Poate n-au riduri, dar cu grijile cum rămâne? Poate au multe de auzit, dar cu poveștile lor cum rămâne?

                De orașul în care mă perind poți să te plângi. De prețurile la covrigi, de transport, de vânzătoarea de bilete, de…geaba. Dar cu „plușul” din tine cum rămâne? Când dimineața la metrou povestim ce-am văzut aseară la Master Chef, când seara ieșim la un ceai bun ca să infuzăm povești ce nu țin de noi, să ne aburim unii pe alții cu vorbe care nu ne aparțin, care nu ne definesc. Care nu ne dor. Dar cu „plușul” nostru cum rămâne? În ce parte a zilei ne trezim din festivalul vienez și ne uităm dincolo de mască?

                Poate că orașul e de vină, că n-are cum să riposteze cu contre. Dar cu cine suntem noi, dincolo de cnp și funcția de pe linked-in, cum rămâne?

                Poate că orașul are o poveste pentru cei care au o poveste. Sigur.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s