Sens

Au trecut două săptămâni de când tăgeam de troller prin prundul de la Plaiul Foii. Asta doar pe hârtie. În realitate au trecut: o eternitate și o săptămână departe de eternitate. Pentru că timpul avea deosebită răbdare, la început. Poate mai multă decât mi-am imaginat, poate mai puțină. Dar avea. Și nu jucam după regulile lui.

Au trecut zile multe, ore lungi și povești și mai lungi despre vise scurte, vise mari și vise colorate. Dar nu despre timp este vorba. Ci despre sufletele care îi dau sens. Se zice că timpul are sens unic. Ca o stradă din Centrul Vechi. Se pare că sistemul are sens unic, ca o orice altă stradă din Centrul Vechi. Ambele sunt presupuneri, însă un lucru e cert: timp de o săptămână timpul a fost un sens giratoriu. Și nici măcar nu îmi place să șofez. Dar așa a fost! Aveai nevoie de curaj ca să te avânți în vârtej, aveai nevoie de atenție. Nu era ușor, dar trebuia să ai grijă de cei din jurul tău, fie ascultându-i, fie povestindu-le. Totul era circular. Poate de-asta CROS vine însoțit de 4 cercuri. Poate.

Pe parcursul eternității nu am descoperit oameni. Nu sunt nici detectiv, nici arheolog. Am descoperit povești și cărți vii. Zeci. Atât de multe încât 3 eternități n-ar fi ajuns să citesc prefața tuturor. Am redescoperit cititul. Și am redescoperit copilăria. Și asta mă bucură. O zi întreagă doar de joacă. Fără deadline pentru înălțat zmeul, fără penalizări pentru pasat prost la volei, fără avalanșe de mailuri pe plăcile de Catan. Doar joacă. Și libertate, dar dependentă. De ceilalți.

Ai observat poate că amestec lucrurile. Și zilele și timpurile verbale. Pentru că încă sunt în sensul giratoriu. Și-mi place să cred că aici voi fi și peste un an, și peste 3, și peste 4 eternități. Până când voi putea spune: „îmi pare rău, nu mai vreau să mă joc. Și nu mai vreau să visez. Cu atât mai puțin să descopăr povești în care mă regăsesc.” Îmi pare rău, dar până atunci timpul va avea răbdare. Sau va fi nevoit să ia calmante. De 2 ori pe zi, să fie sigur.

A trecut o săptămână și-un băț de când trăgeam de suflet prin prundul de la Plaiul Foii. Asta nu doar pe hârtie. Pentru că timp de o eternitate visasem și clădisem viitorul alături de 100 de alte suflete. Urcasem pe munte și coborâsem plini de energia de a pune roatele la muncă. Furasem steaguri și sfaturi și descoperisem case. Totul era acolo. Iar interiorul meu trăgea cu dinții de fiecare bolovan mai spătos, doar-doar m-oi opri și oi cugeta acolo. Însă timpul nu mai avea răbdare. Sau șoferul autobuzului. Puțin contează. Am plecat, botezat pentru a 2-a oară, ca nu cumva să uit ce mi-am promis.

A trecut o săptămână și-un băț de când, culmea, nu sunt nici trist, nici deprimat, nici pierdut în spațiu. Și vor mai trece, poate, sute de astfel săptămâni. Dar ridic o întrebare. Unde vom fi noi în tot acest timp? Până la primul tren spre București, până la următorul Learning Day, până la următorul metrou. Până la urmă?… Am ridicat o întrebare. Dar vreau să ridic mai mult de atât. Vreau să ridic mâini, vreau să ridic vise, vreau să ridic un turn alături de voi.

13.08.2012

One thought on “Sens

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s