404 not found

Te caut în toate femeile
în toate poveștile,
pe toate aleile.

Te caut orbește cu buza crăpată
și nu te găsesc,
dar vino o dată!

Te caut în beznă sub straturi de piele
în paturi de fier,
în pat de nuiele.

Și nu te găsesc, nu ești niciodată
te confund cu un zâmbet
pe cine știe ce fată.

Și dac-o s-apari într-un loc fără știre,
pe cine-o s-alinți
“pisoi” sau “iubire”?

Cu cine-o s-mparți fericirea și seara,
cui o să-i spui ce-o să faci
toată vara?

Pe cine-o să muști și apoi să săruți
pe cine-o să mângâi
și apoi o să fuți?

Ce ușă deschizi și ce vezi pe fereastră
și cum rămâne
cu fericirea noastră?

Unde să stau să te-aștept cu mâncare?
La ce scară de bloc
sau pe care cărare?

Și dacă n-apari, cu iubirea cum facem?
O dăm la-ntâmplare
și doar ne prefacem?

Și dac-o s-apari și eu mă-nspăimânt,
se va scurge iubirea
înapoi în pământ?

Și dac-o s-apar și o să te sperii,
o s-ajungem din teamă
să ne scriem mizerii?

Și dac-apărem și-o să fie iubire,
oare-o să știm
să trăim fericire?

Sau o să fugim în relații mizere,
la tristețea pe care
toți pot s-o digere?

Eu te-aștept la o masă cu inima-n gât
sperând c-o s-apari,
c-o s-apari și atât.

Copilăria la pungă

Mi-am pus copilăria
în pungi
de Mega Image
și-am vârât-o în dulap
lângă curaj.

În costum de om mare
dar cu gândul
la pungă,
cearcăne și doruri
au început să se strângă.

Am stat cumințel cu mâinile
la spate
sperând în secret
că poate
se poate,

că poate copilul și adultul,
împreună
pot să se joace
într-o lume
mai bună,

că să fii adult nu înseamnă
tristețe
și că un copil
poate
să-nvețe.

Că adulții-s uituci și bagă
în dulap
toate minunile
care nu încap
în cap,

că leagă la gură bucuria
și jocul,
nu-i mai fascinează
nici norii,
nici focul.

Azi am scos din dulap
copilăria cu urdori
i-am dat voie s-alerge
să-și găsească
frați și surori.

Mai lipsește curajul s-o las
veșnic la joacă
de frică
c-o să-mi
placă.

Relanxietate

Dragă Anxietate,
am luat avionul și rucsacul cel mic
doar ca să scap de tine un pic.
Și ca să fiu sincer,
n-am nicio speranță
că relația noastră ar merge la distanță.

Dar tu nu și nu,
tu mă cauți într-una
și dacă eu fug, tu faci pe nebuna
zicând ca te-nșel,
că m-ascund în relații
când tu vrei să-mpărțim tensiunea ca frații.

Eu te-nțeleg,
mă iubești și-mi vrei bine
doar că mă simt mult prea singur cu tine.
Și ies uneori
la cafele rujate
și mă trezesc că-mi sufli în spate.

Din toate poveștile
am fugit și-am fugit
de teamă să nu fiu din nou părăsit.

Și m-aprind câteodată,
crezând c-am găsit
într-o altă femeie un ungher liniștit.

Când de fapt ce-am nevoie,
pe bună dreptate,
e să beau o cafea doar cu Anxietate.
Și să văd că de fapt
mi-a prins bine odată,
dar relația noastră ar trebui încheiată.

Acum zău că aș sta
proptindu-mă în coate
la ultima cafea cu Anxietate,
după care să plec,
ușor ca o pană,
să-mi pun singur iubire și pace pe rană.

Și să ies la cafea
cu tipa căpruie
fascinat că iubirea de fapt nu-i amăruie.

Chiubire

Am chiulit de la lecția „iubire de sine”
și am mers mai departe.
Mai departe de mine.

Am sperat că-ntr-o zi golul meu va fi plin
și-am omis că în alții
e alt gol mai străin.

Am crezut că-i de-ajuns să-mi dau de mâncare
și-așteptam de la alții
mângâieri și răbdare.

Am o gaură-n piept și de luna trecută
o privesc pe furiș,
crezând că-i urâtă.

Vorbim când și când, sacadat și stângaci
uneori se oftică
și n-ai ce să-i faci.

Uneori mă-nspăimântă și-ncepe să doară
și-mi dau seama că iar
cer iubire pe-afară.

Alteori mă ascultă și ieșim la cafea
și stau singur la masă,
eu cu liniștea mea.

În-doi-iți

Tu cu baston și cu basca de paie,
eu cu chelie și cu vesta de ploaie.
Ca două stafide, mergem la pâine
bucuroși c-am mai prins și “ziua de mâine”.

Dăm boabe la rațe doar dacă e soare,
că dacă-i urât bătrânețea ne doare.
Uneori ești senină și ne luăm înghețată
două cupe-asortate după care bem apă.

Ne-amintim uneori de o noapte nebună,
eu roșesc, tu zâmbești și ne ținem de mână.
Am trăit multă viață, ne-am iubit prin vagoane,
a trecut multă viață de când purtai pampoane.

Eu te-ajut dimineața cu spălatul pe spate
iar tu încă îmi calci cămăși înflorate.
Deși pentru mine ești tare frumoasă,
am apus amândoi cărând câte o plasă.

Oblici

Cu pielea crăpată și ușor cocoșată
te cari pe străduțe cu gura căscată
sperând să găsești undeva, din noroc
fericirea la pungă ca pe ceaiul de soc.

Te plimbi ca o moaștă sperând să se-nchine
Toți străinii la tine.

Au apus toate serile seduse de frici
când n-ai acceptat iubirile mici.

Dar tu ai sperat și se vede pe piele
că ai vrut pat de fier când aveai de nuiele
că ai vrut un alt “el” așteptând un alt sfânt
că ți-a curs toată viața înapoi în pământ.

Ai ochii prea oblici și cocoașa din spate
îmi spune că-l cari pe „poate se poate”,
și-l ții strâns la piept
pe „eu te aștept”
și-l strângi în molari
pe „speram să apari”.